Avand in vedere faptul ca activam de peste 35 ani pe piata muzicala din Romania – PRETURILE NOASTRE SUNT PRETURILE DIRECTE ALE ARTISTILOR
Comision zero din partea dumneavoastra
Oferim garanții contractuale privind prezenta artiștilor solicitați ptr eveniment.
GMA Records
Am început cu folk, am continuat cu rock și m-am întors la folk. În anul 2013, am sărbătorit 40 de ani de când, cu onoare, stau pe scenă.
„Are vocea albastră și cu ochii cântă folk.”
M-am născut în București, zona „Măcelari” (aproape de Lizeanu), iar la patru ani, împreună cu familia ne-am mutat în Calea Victoriei. Am făcut primele 4 clase la liceul de muzică „George Enescu”, unde am studiat vioara, dar tata ar fi dorit să cânt la violoncel. La „Enescu” am remarcat-o pe Crina Mardare care era un copil foarte frumos. Mergeam amândouă pe aceeași stradă spre scoala de muzică. Am revăzut-o apoi la 16 ani, la o serată a părinților ei. Eu eram așezată ștrengărește, pe jos, cu Moțu Pittiș și Doru Stănculescu, cu blugi evazați și o alură foarte hippie. Ea, Crina, în rochie de triplu-voal, lungă până-n pământ… s-a apropiat foarte timid și ne-a întrebat dacă poate să stea cu noi. Am rămas prietene și-n zilele de azi. Apoi, am renunțat la școală de muzică și am ales o pregătire la liceul teoretic „Mihail Sadoveanu”, apoi în „Lazăr”. La 16 ani am adunat bani pentru prima chitară din donări de sânge repetate; am început să compun piese în stil folk pe versuri proprii. Mai târziu, îmi plăcea să scriu versuri în parcul Groapa Leilor, de pe Kiseleff… Stăteam întinsă pe o piatră și mă uitam la copaci, la frunze… Era vară spre toamnă… Eu am un cult pentru Maria Tănase. După două ore de contemplare, am început să stau de vorbă cu Maria Tănase: „Știai tu, Marie, că roua e vie…”. Și uite așa s-au născut versurile la „Ouă de rouă”. Aveam 19 ani. Când am ajuns acasă, am făcut muzica.
Am început să cânt în 1973 folk. Prima dată am participat la un concurs interliceal unde am obținut locul 2 cu o compoziție proprie, Primele piese compuse au fost „Anotimpul nebunilor” și „Orbii”. Apoi, în octombrie, același an, mi-am făcut debutul pe scena ‘Clubului A’. La invitația lui Doru Stanculescu care mi-a devenit, astfel, naș muzical. În ’74 am ajuns la „Cenaclul Flacara”, unde am debutat în aceeași seara cu Zoia Alecu, un foarte bun prieten. De acolo am fost văzută de Aurel Gherghel care la vremea aceea era impresar. El m-a dus la o grămadă de concerte și asa, la finele lui ’74, deja se știa de mine. Tot în ’74 am fost cooptata în ‘Cenaclul Amfiteatrul Artelor’. Am fost de două ori laureată a festivalului ‘Primăvara Baladelor’, am colindat prin toată țara de-a lungul a 13 ani, susținând concerte folk. Am compus muzică pentru doua spectacole de muzică și poezie la „Teatrul Nottara”, în anii ’75 – ’76, muzica pe care am și interpretat-o. În 1986 am compus și interpretat muzica pentru Circul de stat. Și tot în ’86 am intrat în Sfinx, unde am rămas 20 de ani. Am plecat cu ei din ’86 până în ’96 în turnee prin Scandinavia (Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Belgia și Olanda), Austria, Germania. Perioada aceea a însemnat pentru mine să o iau de la zero, pentru că nu mai cântasem cu o trupă, nu mai cântasem cover-uri, cântasem numai piesele mele. Fusesem propriul meu stăpân, cântasem, într-un fel, de capul meu, luam chitara în mână și plecam în turnee. Iar atunci a trebuit să intru într-o echipă, să acționez ca unul dintre jucatori. Mi-a fost foarte greu, perioada mea de acomodare a durat cam un an de zile. A trebuit să învăț să cânt în background, să mă omogenizez cu Crina și a altor doi băieți (Mihai Coman și Laurențiu Cazan) care cântau cu noi, să-mi educ auzul, să aud armonic… Eu având și o personalitate vocală destul de puternică, mi-a fost dificil să mă dau după cum cântă Crina. Dar acum pot să spun, cu mâna pe inima, că a fost ca o perioadă de ucenicie pentru mine. Așa am devenit profesionistă. A fost ca o școală, cam dură, dar extrem de utilă. Nu am dat înapoi, nu m-am culcat liniștită cu capul pe pernă, până nu am învățat să o fac, și pe asta, bine. Din ’96 până în 2005 ne-am hotărât să ne reconstruim imaginea pentru publicul roman. Ca atare nu am mai susținut concerte în afara României. Din 2005, trupa Sfinx Experience și-a oprit motoarele, fiecare dintre noi având alte activități care nu ne mai lăsau timp destul pentru munca în trupă. Crina și-a deschis o școală de muzică unde sta și 10 ore pe zi, inclusiv sâmbăta, Mișu Cernea organizează și asigură tot echipamentul pentru spectacole (lumină, sunet, scene), Silviu Sanda și Deni Leompescu și-au făcut trupe separate. Eu m-am întors la folk. Prima mea dragoste…
Mulți dintre prietenii mei au spus „ești o surpriză extraordinară”. Adevărul este că nu e ușor să o iei de la zero după 32 de ani de activitate artistică. Cred că vine dintr-un simț foarte dezvoltat al datoriei. Mi-am zis că dacă Dumnezeu a făcut risipa asta de haruri cu mine, să scriu versuri, să compun muzică, să cânt, e de datoria mea să fac tot ce se poate cu ele. Să le împart cu publicul. O văd ca pe o datorie karmica. Și a mai fost ceva ce m-a motivat puternic. Participasem, în 2006, la prima ediție a Festivalului „Folk You”, realizat de Jurnalul Național, care a durat vreo 2-3 luni și a trecut prin majoritatea stațiunilor de la mare. Am înțeles atunci, văzând reacția publicului, ca folkul va fi din nou pe val. E o foame de sentimente, astăzi, o nevoie de comunicare directă cu artistul. Publicul vrea să pipăie artistul, vrea să nu mai fie mințit. Folkul fusese mereu marea mea dragoste, dar acum vedeam clipă când ieșea din conul de umbra. A revenit spectaculos.
Din 2005 am colindat pe la 4 orchestratori, cu care să-mi fac primul meu album de autor. După zece mii de piedici, în sfârșit, la sugestia bunei mele prietene, Teo Ionescu, de la „Radio București”, am apelat la Fisa (Emanuel Gheorghe) ca la „Ultimul Bastion”. Așa l-am și poreclit, sau „Mare Orc”(hestrator). Așa am ajuns la „Ovo Music” studioul lui Ovidiu Komornyik, care mi-a produs toate cele trei albume. Așadar, ne-am apucat de lucru în vara lui 2006 și pe 16 februarie 2007 am lansat primul meu album de autor, „Vino aici”, care conține 10 compoziții proprii (text și muzică). A meritat tot chinul și efortul ca să ajung la acești doi oameni minunați. Ovidiu Komornyik și Fisa, dar și tot colectivul care lucrează la „Ovo Music”. M-a cucerit profesionalismul, corectitudinea, comunicarea și atitudinea lor plină de prietenie. Mi-au dat pur și simplu aripi. Acest album, „Vino Aici”, este un cumul de experiență a 33 de ani de stat pe scenă, mă reprezintă și pot spune că în el puteți găsi multe asemănări cu întâmplări din viețile voastre. În 2008, la Gala Muzicii românești, organizată de Radio Romania Actualități, am luat două premii – pentru cea mai bună piesă folk, „Vino Aici”, dar și premiul pentru cel mai bun artist folk. Era o recunoaștere extrem de frumoasă, de așteptată și de importantă.
Am muncit foarte mult, dar n-am avut de ales, pentru că în meseria asta nu ai voie să te culci pe-o ureche, trebuie să confirmi mereu, ca să rămâi în cărți.
„Cărări de maci” este cel de-al doilea album de autor al meu, care conține tot 10 piese ca și albumul „Vino aici”. Diferența dintre ele, este de 2 ani, dar mai ales de atitudine. „Cărări de maci” este singura piesă veche, pe care am dedicat-o scumpei mele mame care a părăsit lumea noastră în iulie 2007. Celelalte 9 piese au un suflu nou, sunt pline de lumină, umor, dragoste și, așa cum probabil vă așteptați, sunt bine orchestrate și cantate vocal. Acest album este darul meu pentru toți cei care mă iubesc. Știu că doar cântând pot îmbrățisa lumea întreagă, doar cântând mă pot împărți în milioane de fărămituri de dragoste cât să ajungă pentru toate sufletele însetate de frumos.
„Îmi plac la nebunie lansările de album ale Zoiei Alecu! Întotdeauna se sfârșesc cu un mic concert, cu aplauze și bisuri. Acum știu sigur, dacă Zoia îți pune în minte ceva, îi iese sigur: a facut să înflorească macii la sfârșitul lui februarie”, spunea Andrei Partoș la scurt timp după apariția albumului „Cărări de maci”.
Publicul român a suportat 23 de ani de prostituție culturală și gust muzical. Nu s-a mai creat, nu s-a mai educat gustul muzical al oamenilor, li s-a dat muzica proastă, ieftină, păcăleli comise de către păcălici… Foarte mulți ani au făcut playback cu nerușinare! Astăzi nu prea mai ține, publicul s-a prins și a început să reacționeze destul de urât. Orice muzică ai cânta, mai bună sau mai proastă, este loc pentru orice gen muzical, dar când abundă un singur gen, care e și suburban, parcă lucrurile nu mai sunt în regulă. Însă nu trebuie să ne dăm bătuți. Este o luptă, iar dacă știi să o susții și să te menții pe linia de plutire, să muncești din greu – poate dublu față de alți colegi de breaslă, din alte genuri muzicale – eu cred că merită. Pentru că îți folosești acel har cu care ai fost înzestrat de Dumnezeu. Și atunci merită sa lupți, constant și continuu.
În 17 mai 2012 am lansat un nou album, „Printre lupi”. Am început, din 2010, un an foarte negru pentru mine ca și jumătate din 2011, timp în care am pierdut doi oameni foarte dragi – Doncuța, sora mea cea mare și tata. Însă nu mi-am acordat niciodată mai mult de trei ore în care să plâng. Probabil că toate astea m-au întărit, așa că am mers mai departe. Asa e viața! Mă descurc, eu nu mai sunt de mult un miel blând. Și așa a ieșit, după multă muncă și căutari, acest album. Al treilea. „Printre lupi” este piesa pe care am dedicat-o memoriei Doncuței, sora mea cea mare, care mi-a inspirit-o. Albumul conține și trei piese sociale, așa cum sugerează și titlul albumului. Una dintre ele se numește „De ce taci?” și vorbește despre starea națiunii. Sunt tare bucuroasă ca l-am dus la bun sfârșit. Un album rotund, în care am căutat sonorități noi. Sunetele trebuie să fie în pas cu vremea, pentru că de la un an la altul sunt sonorități noi, linii noi, tendințe noi. În clipa în care nu ții pasul cu vremea te plafonezi, lumea începe să te uite sau rămâi cu un public foarte restrans care te place așa cum erai tu pe vremuri și care nu e interesat de ceva nou. Melodia „Printre lupi” a făcut furori. În ea cred că se regăsesc mulți ascultători ai Radio România Actualități, ca atare, a fost foarte cerută și difuzata. Oamenii au învățat-o pe dinafară și o cântă, în concerte, cot la cot cu mine. Notorietatea asta i-a adus un premiu, la Gala RRA, pentru cea mai bună piesa folk a anului 2012.
„Eu sunt altfel de artistă, eu nu am pozat niciodată.”
Am avut mereu un stil sport-elegant, dar totul la mine se bazează pe confort. Sunt o foarte împătimită purtatoare de pantaloni de toate felurile. Cu rochii mai puțin apar. Ținuta mea întotdeauna s-a potrivit foarte bine cu felul meu de a fi. Eu, pe scenă, sunt madam „multi volți”, ori cand apar într-o rochie sau o fustă, ea mă obligă la un anume fel de a o purta. Sigur că știu să o port, dar mă închistează, nu-mi dă libertatea de care simt eu nevoia. Eu am obiceiul să nu stau cu picioarele unul peste altul în timp ce cânt și nu prea dă bine să faci asta când ești în fustă. Așa că trebuie să stau frumos, picior peste picior, ca o doamnă ce mă aflu… Ori, eu am nevoie să transmit oamenilor din fața mea un mesaj, am nevoie să-l transmit liber, fără nici un fel de constrângeri. Pe scenă ard ca o flacară, mă topesc în sufletele oamenilor, iar faptul că ținuta ar putea să mă facă să mă gândesc, fie și pentru o secundă: „Aoleu, dar oare stau ca lumea, oare cum se vede?”, lucrul asta mă inhibă, când eu trebuie să fiu atentă la public, la ce cânt, la ce transmit.
În multe interviuri am fost întrebată cât de mult îmi place viața. Și pentru ce anume merită să trăiești. Iar eu am răspuns… pentru tot ce vezi cu ochii! Vezi câteodata un peisaj in care simți că ai vrea să te topești de frumos ce e. Cum să nu ți se umple inima de bucurie că esti viu… Dacă deschizi ochii mari și privesti în jurul tău găsești o mulțime de motive. Oamenii care știu să privească se bucură mai mult și trăiesc mai frumos. Ceilalți sunt triști și închiși în ei, se cufundă în rutină și se duc spre moarte, în pas mărunt și egal. Și mai important e să te întrebi pentru ce trăiești. Pentru că pe pământul ăsta toți venim cu o anumită misiune, fie să avem grijă de cineva bolnav, fie să ne ridicam spiritual, fie să creăm ceva, dacă avem un har. Și să realizăm măcar jumătate din ceea ce știm că ar trebui să facem. Fericirea e momentul acela scurt și intens când reușești ceea ce-ți propui. E ca un raspuns la o așteptare îndelungată. Și, bineînțeles, merită să trăiești ca să iubești. Iubirea e de foarte multe feluri. E iubire pentru copii, pentru frați, pentru părinți, dar și iubire pentru meserie, pentru semeni. Cred că toate astea alcătuiesc un cerc superb. Dacă una singură nu există, nu mai e cerc, și asta înseamnă că nu înțelegi iubirea în sensul ei profund creștin, de iubire pentru tot ceea ce te înconjoară.
2015 este anul prielnic apariţiei celui de-al patrulea album de autor – Să ierţi. Laitmotivul albumului este iertarea. Sună biblic, dar nu e o poruncă, vreau să înţeleagă bine toată lumea, este un îndemn. Să ierţi este drumul către pacea interioară, este drumul către lumina interioară, este drumul cel mai scurt către acea iubire dumnezeiască, iubire necondiţionată. Nu poţi să iubeşti fără să ierţi. Ura este cel mai mare consumator de oxigen. Te sufoci în propria-ţi ură şi nemernicie. Nu are rost să urăşti, nu există prostie mai mare ca asta.
Așa că… „Vino aici” și „Lasă-și mâna-n mâna mea…”
Toate informatiile referitoare la disponibilitatea artistilor, orarul lor, conditiile necesare colaborarii si orice alte detalii legate de participarea artistilor la diverse tipuri de evenimente sunt disponibile la solicitatea dvs si pot fi stabilite personalizat in functie de datele oferite de dvs. Suntem la dispozitia dvs si va asteptam sa ne contactati telefonic sau prin e-mail ptr a va face cea mai buna oferta de pe piata in acest moment.
Avand in vedere faptul ca activam de peste 35 ani pe piata muzicala din Romania – PRETURILE NOASTRE SUNT PRETURILE DIRECTE ALE ARTISTILOR
Comision zero din partea dumneavoastra
Oferim garanții contractuale privind prezenta artiștilor solicitați ptr eveniment.
